4. GLO MARINE
GLO Marine este o afacere lansată de Liviu Galățanu (31 de ani), Alin Pohilca (29 de ani) și Liviu Moise (30 de ani).
GLO Marine a aparut mai întai în Londra (acolo unde există și azi un birou), în 2014, deși, inițial, sub o altă denumire. Liviu Galățanu a deschis acolo primul birou al companiei care activase inițial sub numele GL Offshore Ltd. Un an mai târziu i se alatura Alin Pohilca, iar în vara anului 2016 cei doi luau decizia de a se întoarce acasă și de a aduce afacerea și pe piața locală. Dupa doar 4 luni de la venirea în România reușeau să aibă primul client local – VARD Tulcea.
Liviu Moise vine oficial în companie în toamna anului 2017, iar GLO Marine ajunge să aibă un portofoliu variat de soluții pentru industria navală. Concept, basic, detail design, consultanță pe hidro și structuri, fiecare dintre cei trei fondatori fiind specializat în domenii precum hidrostatica, hidrodinamica, project management, structuri, detail design (modelare plană și curbă), analiză locală și globală, instalații.
În Marea Britanie, GLO Marine oferă servicii de consultanță pe hidro și structuri în oil and gas, precum și în alte domenii, 3 oameni lucrând pentru biroul de acolo. Firma are o serie de proiecte de consultanță cu firme din Norvegia și Polonia, iar în acest moment fondatorii sunt aproape să bată palma cu o firma din Statele Unite.
Cei trei fondatori inginereză fiecare sarcină în mod eficient, fie că este vorba de un întreg proiect de navă sau de ultimul detaliu de microinginerie. În orice situație, aceștia fac tot posibilul pentru a oferi o soluție adaptată la cele mai înalte standarde.
Surse :
“ShipDX a luat naștere din dorința GLO Marine de a da ceva înapoi comunității academice și de a ridica nivelul de implicare al industriei navale românești în educarea tinerilor și a viitoarei generații de ingineri. Încercăm prin acest concurs să oferim studenților din experiența noastră și să le accelerăm dezvoltarea, punându-i într-o serie de situații practice prin care să dobândeasca abilități utile în lumea reală. Implicându-se în competiție, studenții învață care sunt beneficiile reale ale lucrului în echipă, importanța depășirii zonei de confort și provocările managementului unui proiect contra timp. Este vorba despre toate acele skilluri soft de care vor avea nevoie pentru a excela mai departe în carieră. Ceea ce conteaza în fapt sunt rezultatele pe termen lung: crearea unui viitor nucleu de oameni capabili în industrie, orientați către dezvoltare, care să poata întreține progresul.
Un motiv imens de bucurie și recompensă a eforturilor depuse în organizarea competiției este impactul asupra studentilor si reactia lor. Deși efortul susținut pe o perioadă prelungită ar putea fi motiv de retragere, nimeni nu dă înapoi.
Energia cu care vin în fiecare zi, munca pe care o depun constant, optimismul cu care se uită la viitor, acestea sunt lucrurile care ne amintesc constant pentru ce investim în dezvoltarea lor. Ei sunt cei care vor decide cum arată lumea peste ani. Pentru noi, concluzia cea mai relevantă a experienței ShipDX o reprezintă faptul că un număr considerabil de studenți care au fost dispuși să se implice, au plecat acasă mai curajoși, mai deschiși, mai încrezători în forțele proprii. Au înțeles că nimic nu trebuie să îi sperie, că nu există nicio limită pentru inovația de care sunt capabili. Ce sperăm noi că am reușit să dovedim prin succesul ShipDX 2019 este că educația se face hands-on și faptul că investiția în viitorii ingineri este nu doar o idee sau recomandare, ci o responsabilitate a tuturor actorilor din industrie.” – Extras din formularul de nominalizare la categoria ”Firma + CSR”