
Este un tânăr educat, care își are originile în orașul Galați și care dorește prin acest proiect de suflet să facă cunoscut trecutul orașului. Care consideră că are o datorie față de cei care i-au format rădăcinile și l-au clădit ca om, să își aducă contribuția la binele comunății. Un om tânăr, care a învățat că este BINE să faci BINE pur și simplu. Pentru că face parte dintr-o comunitate din care și-a extras seva prin rădăcinile copilăriei.
Îl vom descrie prin cîteva întrebări-lecții pe omul Ciprian Ciocan, cel care vrea ca locul în care s-a născut, orașul Galați, din dreptul Milei 80 de pe malul Dunării, să fie cunoscut și prin trecut. De ce aceasta? Petru că, spune el ,, cei care nu învață din trecut, sunt condamnați să il repete,,.
Lecția nr. 1
Pentru cei care nu știu, ce înseamnă Mila 80 și care este rolul tău?
Mila 80, după cum spune și numele, înseamnă Galați. Înseamnă originile și rădăcinile orașului meu, este punctul de la care vorbim despre o comunitate, un târg, un timp în care ne ducem traiul.
Pentru mine, Mila 80 este un demers în prima instanță interior, de plasare în context a propriei persoane. Eu trebuia să știu de unde sunt. Știu că provin dintr-o familie care este aici de foarte multă vreme, casa mea s-a construit pe o stradă care există din anul 1870, îmi cunosc vecinii și am vrut să aflu mai multe despre mine.
Nu ai cum, odată ce treci de lumea copilăriei, să nu încerci să extrapolezi asta la nivelul întregii comunități. Efortul meu de reconectare cu rădăcinile este posibil să nu fie singular. Mai sunt oameni care vor să își cunoască trecutul și trebuia făcut un pas dinspre locuri înspre oameni, cu o imagine digerabilă și prin evenimente publice gratuite, cu scopul de a rupe barierele dintre oameni.
Scopul proiectului Mila 80 este acela de a face ceva pentru oamenii care m-au clădit ca om !
Lecția nr. 2
Cum te-a schimbat lucrul la Mila 80?
Transformrea mea s-a manifestat prin dezvoltarea laturii sociale.
Am constatat că acumularea informațiilor este accesibilă, la îndemâna oricui, în cărți, ziare ale vremurilor respective. Pasionat fiind de istoria artei, pe care am studiat-o la a doua facultate, m-am întrebat ce îmi transmit clădirile vechi, arhitectura lor, peisajul urbanistic din diferite epoci din orașul Galați. Mi-am răspuns și am gândit că informația trebuie să fie transmisă mai departe.
De aceea am creat acele tururi, cu tematici diverse, care au început să dezlege mistere. Fie că era vorba de zeii greci, de simboluri folosite în arhitectura modernistă, de stiluri arhitectonice. Toate vorbesc despre omul care a construit casa, detalii ascunse despre ce a dorit el să aflăm, despre epoca în care s-a construit.
Oameni interesați de trecutul orașului, au răspuns apelului nostru și dacă la început au fost 20 de participanți, la următorul tur au venit 60, apoi 200. Așa am format o comunitate de oameni care fac parte din societatea orașului și care s-au coagulat în jurul unui scop. Acela de a cunoaște istoria locului de la Mila 80.
Lecția nr.3
3.1 Ce este o comunitate?
O Comunitate este un grup de oameni care împărtășesc aceleași valori, se aseamănă cultural și fac lucrurile la fel. Aici, specific, dincolo de clădiri și pesonalități, aflăm în Comunitatea Mila 80, despre modele, despre perioade ale orașului în care oamenii puneau umăr de la umăr și lăsau ceva în urmă. Ne întrebăm dacă noi vom lăsa ceva în urmă.
Comunitatea, în general, este motorul societații, este nucleul dezvoltării unei societăți.

3.2 Ce rol crezi că are o Fundație comunitară ?
Un oraș nu poate funcționa ca o comunitate dacă nu există un instrument care să identifice un grup de oameni, care să le cunoască nevoile și să refacă legăturile inexistente sau defectuoase dintre ei, să găsească ținte și motivații pentru ca oamenii, împreună, să tragă în același sens.
Instrumentul de legătură dintre oameni este rolul unei Fundații comunitare.
3.3 Ce înseamnă acasă?
Acasă este sinonim cu locul unde sunt rădăcinile mele. Putem admira palate, case, în tururile noastre, dar toate arată defapt, efortul unor oameni. Acasă poate fi corelat cu un spațiu, cu oamenii care clădesc locul. Familie, prieteni, comunitate, cu care rezonez, am un istoric comun, am probleme similare și nu pot să rămân insesibil la acestea.
Lecția nr. 4
Ce crezi că are și nu are Galațiul?
Galațiul nu mai are mulți oameni! Este într-o hemoragie demografică, prin care, din nefericire, ne pleacă copii. Părinții nu văd aici viitorul copiilor. Se studiază aici, dar nu rămâne nimeni în oraș să muncească. Pentru că nu are unde. Și atunci, Universitatea Galați, ar putea crea o comunitate cu un scop. Cum să facem să asigurăm continuitate tinerilor care studiază aici? Să mergem la Cluj, spre exemplu, să vedem cum au procedat ei și să aplicăm și noi aici.
Galațiul are cu ce, mai are încă oameni. Aceștia trebuie implicați sufletește pentru că ei sunt bogăția acestui loc. Dar este nevoie de o comunitate care să stabilească țeluri comune, care să știe încotro se îndreaptă orașul, care să aibă o strategie. Unde vom fi peste 10, 20 sau 50 de ani?
Lecția nr. 5
Spune-ne o poveste a Galațiului care te inspiră !
Povestea Milei 80. Oamenii sunt interesați de trecut, ca un instrument pe care îl pot folosi în a avea parte de o experiență cât mai bună în prezent. Trecutul ne învață ceva, lecții care scot în fața evenimentele și bune și rele ale orașului, prin care să corijăm anumite aspecte, ca să nu mai repetăm greșelile. Aceasta este morala poveștii Milei 80, istoria nu este urâtă sau frumoasă, ea doar este. Nu glorificăm trecutul. Doar îl facem cunoscut.
Lecția nr. 6
Ce s-a schimbat pentru Mila 80 de la premiul luat acum doi ani și până acum?
Pe noi nu ne schimbă premiile. Ne-a fost confirmat faptul că traiectoria pe care ne-am propus-o a fost cea bună.
Lecția nr. 7
Pe cine ai recomanda sau ai nominaliza pentru Gala Comunității Gălățene de anul acesta?
Mila 80, geografic, ține de o zonă legată de Valea Orașului. Acolo sunt oameni cu posibilități reduse, care nu își permit să mediteze copii de școală. Există o Asociație Cuvantul Intrupat, care și-a asumat educarea copiilor din această zonă marginalizată a orașului. Pe ei i-aș nominaliza.
Lecția nr. 8
Unde te găsim și ce faci când nu te ocupi de Mila 80?
Mă găsiți în București, pe bulevardul Magheru, sunt coordonatorul unei librarii Humanitas.
Lecția nr. 9
Dacă te-ar întreba peștișorul de aur, care ar fi cele trei dorințe pe care i le-ai cere pentru Galați?
- Să existe un liant între Universitatea Galați și locurile de muncă. Tinerii care studiază în Galați să aibă continuitate în piața muncii din oraș.
- Să avem grijă de patrimoniul nostru istoric, de tot ce înseamnă zona veche a orașului, să fie refăcută.
- Să vedem din nou vapoarele venind în port, să privim orașul de pe Dunăre.
Întrebări fulger:
- Lecția nr. 10Zece întrebări în bătaia puștii
- Galați sau Bucuresti sau…? R. Melbourne
- Cu diacritice sau fara? R. diacritice
- Cifre sau cuvinte? R. cuvinte
- Prudență sau risc? R. prudență
- Fapte sau viziune? R. fapte
- Mai mult e mai putin sau cat mai mult cu atat mai bine?
- depinde de context
- Regizor sau scenarist? R. scenarist
- Carti sau articole? R. cărți
- Dulce sau sarat? R. sărat
- Luni sau Vineri? R. luni
Interviu realizat de Monica Bulgaru în data 8 octombrie 2019